Femeie la volanEste un timp, al fiecărui lucru, când se întâmplă pentru prima dată în viaţa unui om. Şi în general, lucrurile care există, fiindcă au un rost. Cele care îşi pierd rostul, dispar. Deschiderea faţă de occident a adus în România o schimbare a viziunii faţă de ceea ce înseamnă confort, simplificareă procesului muncii, a vieţii în general. Dacă până acum câţiva ani, închirierea unei maşini nu intra în calculul multor persoane, în prezent acest mijloc de a rezolva problema deplasărilor într-un oraş mare, unde cineva e nevoit să-şi petreacă o anumită perioadă de timp, e folosit tot mai des, ca un mare avantaj.

 

De ce închirierea unei maşini?

 

Variantele de a rezolva problema deplasărilor, într-un oraş cum e Bucureştiul, spre exemplu, sunt destul de limitate. Mersul pe jos sau cu bicicleta nu cred că e considerat fiabil nici de către persoanele cele mai inocente, iar deplasarea cu mijloacele în comun necesită o bună cunoaştere a oraşului.

 

Automobilul proprietate personală nu e de niciun ajutor când drumul până la destinaţie e foarte lung, sau când vizita presupune o mobilitate crescută. În fiecare din cele două cazuri, nimeni nu vrea să acumuleze oboseală sau să-şi uzeze maşina, când poate ocoli această situaţie.  Care sunt argumentele împotriva închirierii de maşini?

 

E uşor de observat ca principalele argumente împotriva închirierii au la bază prejudecata, povestea auzită de la cineva sau citită pe internet. Mai e apoi greşeala generalizării: „toţi vor să te fure”, „toţi românii sunt de rea credinţă”, „toţi bucureştenii sunt şmecheri” , etc. Mai există apoi forumurile, pe care se discută diferite subiecte şi unde, pe lângă partea bună a comunicării, există partea riscantă a relei intenţii, povestea care nu poate fi verificată, povestitorul despre a cărui identitate nu ştie nimeni, nimic.

 

La fel de simplu de observat, dacă lucrurile ar fi atât de rele, numărul celor care apelează la o    firmă de închiriere maşini ar fi foarte restrâns. După ultimele statistici însă, în capitală funcţionează aproximativ 300 de firme rent a car! Ceea ce înseamnă că s-a înţeles rolul şi importanţa serviciilor de închiriere auto.

 

E adevărat că pesimismul, povestea sau prejudecata au la bază, în general, un sâmbure de adevăr. Riscul, la fel ca în oricare alt domeniu, îl constituie lipsa informaţiei. În vremurile de astăzi, când internetul oferă acces la cele mai detaliate informaţii, din cele mai variate domenii, lipsa de informaţie e, cel mai adesea, asociată cu dezinteresul. Indiferent de afacere, ambele părţi trebuie să dea dovadă de realism şi luciditate.

 

Prin ce se recomandă firma de închirieri Kamo Auto Expert?

 

Indiferent dacă clientul e la prima închiriere de maşină sau dacă e obişnuit să apeleze la asemenea servicii, o privire atentă asupra paginii web a firmei    https://www.kamoauto.ro/ ar trebuie să-l asigure de corectitudinea şi principialitatea de care aceasta dă dovadă. Cu o experienţă de peste 10 ani, kamoauto oferă spre închiriere la preţuri convenabile, în limitele normale stabilite de piaţă, având costurile suplimentare la vedere şi puncte de închiriere în aeroport sau în oraş, peste  zece modele de maşini. Procedura de închiriere e simplă şi rapidă, iar contactarea firmei se poate face foarte uşor    aici.

 

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn